Steliștii mai au trei zile să-și revină după înfrângerea usturătoare de la Mediaș. MM Stoica a sunat adunarea și le-a transmis jucătorilor să se comporte ca niște bărbați și să uite cât mai repede partida cu Gaz Metan.
Imediat după eșecul la scor de neprezentare, Gigi Becali și-a manifestat dezamăgirea față de jocul prestat de Martinovic. „Mi-a distrus echipa”, a spus patronul, despre fundașul sârb. Acesta a provocat penalty-ul în urma căruia medieșenii au deschis scorul.
Nici Roni Levi nu a fost mulțumit de evoluția lui Martinovic, care nu va mai face parte din primul 11 la meciul cu Schalke. Locul acestuia va fi luat de Emeghara. Nigerianul nu a putut fi folosit cu Gaz Metan, nefiind apt 100% din punct de vedere fizic.
Deși conducătorii au renunțat la serviciile sale la finalul sezonului trecut, Emeghara a revenit la gruparea roș-albastră și a semnat o nouă înțelegere cu Steaua.
În acest moment, după plecarea lui Nicoliță, accidentarea lui Gabi Matei și jocul slab al lui Martinovic, Emeghara este singura soluție a lui Levi pentu postul de fundaș dreapta.
Pe 25 mai a jucat Emeghara penultimul meci oficial, în finala Cupei României, Steaua-Dinamo 2-1. A intrat pe parcursul meciului de la Mediaș, în locul lui Martinovic, în minutul 75, bifând astfel 15 minute în meciurile oficiale în aproape 4 luni. Nigerianul a mai jucat și în meciurile de pregătire cu Tunari și Buftea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER